Nici soarele, slăvitul, nici cea mai mândră stea,
Nici mii de lune pline nu străluceau ca ea,
Așa cum sta pe punte, la ceasul amurgit
În ape cufundându-și piciorul dezgolit,
La piept strângând panerul cu fructe dulci, de soi,
Cu degetele-i albe, trandafirii și moi…
Traducere – Victor Tulbure și Dan Deșliu
Nahabed Kuceak – Cele mai frumoase poezii
vezi mai multe poezii de: Nahapet Kuceac
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.