am curajul care i-a lipsit lui Narcis
și arunc pietre să tulbur imaginea lumii fericite
în cafenelele Centrului vechi
prostituatele poartă mască și dezinfectant
la vedere
la fiecare colț întunecat așteaptă un traficant
de visuri să-ți dea o doză de fericire
după care te trezești în aceeași cămăruță cu aer închis
murdară de tine
impregnată de virușii aduși de afară
pe tălpile pantofilor de marcă
și în cârpele de firmă
alcoolul nu curată nimic
nici antisepticul nu șterge chipul copiilor triști
cu androidul în palmă
zadarnic bate clopotul în Catedrala Mântuirii
nimeni nu mai poate fi salvat
de avalanșa ofertelor doi plus unu
mulatre topless voluptoase de pe plajele exotice
au intrat în carantină
marile brand-uri așteaptă ajutorul de stat
cu nerăbdarea pensionarilor disperați
arunc piatră după piatră
în apa murdară
și de fiecare dată apare o altă mască
adina v.
7.07.2020
vezi mai multe poezii de: Adina Speranta