De aș lăsa a inimii ființă
să-și spună-n public setea de lumină
mi-ar devoala interna năzuință
de-a fi soția mea, Ecaterină!
Eu nu am dreptul azi la fericire
și nu am voie să cred în minuni
căci tu ai pus baraj la o iubire
zicând că e nămol și-aluviuni.
Nu judeca un om după păcate
și după vorbe spuse fără rost,
A ta gândire plină de dreptate
mă va afla așa cum sunt și-am fost.
Privește-n suflet gânduri nerostite,
imaginea a ceea ce-ți dorești.
Să îți asumi curajul de-a admite
că sfinții sunt reali doar în povești.
Eu sunt bolnav de dorul pentru tine,
Acesta mi-e păcatul nefiresc:
că prin cuvinte n-oi putea susține
amorul meu când spun cât te iubesc.
Eu te privesc cum n-o va face altul,
pe marea de iubire navighez
și îți culeg azi sori din tot înaltul
cu-a mea trăire îi împachetez.
Îi dau cadou cu-a sufletului pală
și nu o fac în joc de amorez.
Îți fac o promisiune cu sfială:
În viață de vei vrea, eu te urmez!
M-adun tremurător l-a ta idee
Azi mă despart în ape de nămol
si îți așez pe deget, Dulcinee,
a mea iubire-n formă de atol.
Îți voi trimite azi a mea credință
În sânge mi te-am pus alizarină
și colorez interna năzuință
pentru iubirea ta, Ecaterină!
vezi mai multe poezii de: blacks