De-ntâi Decembrie istoria ne doare,
Dar cine oare stă s-o mai asculte
Cand dispărute-n veci sunt vechile hotare,
Iar țara-i pradă forțelor oculte?!
Țărâna dacilor tresaltă pe ogoare
Și codru-și plânge zările cărunte
Că mulți au fost și sunt cu mâna pe topoare,
Iar pâinea n-are cine s-o frământe!
Ai noștri fii s-au dus spre alte țări cu soare
Lăsând în urmă dorul de părinte,
Dar se întorc la zi de mare sărbătoare
Să-și vadă rădăcinile preasfinte.
De-ntâi Decembrie istoria ne doare
Și-ades ne adunăm pe la morminte,
Pentru că unii, de prea multă așteptare
S-au petrecut demult la cele sfinte.
Ce pacoste a fost și care ursitoare
Au vrut și vor de tot a ne dezminte,
Iar tu popor ce vii din neamuri milenare
Cât vei răbda pe cei fără sorginte?!
Trezește-te acum și-n sunet de fanfare
La toți tu să le spui să ia aminte:
Că de la daci am moștenit o țară mare
Și e sfințită cu-a lor oseminte!
Îți cheamă azi copiii răspândiți în zare
Prin necuprinsul altor continente
Și amintește celor de la guvernare
C-am stat destul în lațuri decadente!
vezi mai multe poezii de: CTN
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Mulțumesc frumos, danab!
CTN (autor)
luni, 07 decembrie 2015
Mulțumesc frumos de popas și atenționare, mirimirela!
CTN (autor)
luni, 07 decembrie 2015
o chemare in versuri frumoase...
felicitari!
danab
luni, 30 noiembrie 2015
Felicitări din suflet !
O micuță greșeală în titlu.
mirimirela
luni, 30 noiembrie 2015