Iertați-mă, iertați-mă, vă rog,
Când spun că-s plictisit de fiecare,
Consum tot ce e vechi, ca pe un drog,
Să nu ajung, curând, la disperare.
Eu nu suport să vă ascult pe toți,
Chiar de-ați avea ce spune, și oricum,
Dacă nu ești și prost, nu poți,
Să mergi aici, pe orișicare drum.
Da, tot ce scriu, e-o fișă de uitare,
Tot ce trăiesc – e o beție tristă.
M-am aruncat în fiecare stare –
Și știu de ce, iubirea, nu există.
Eu n-am să bat la niciun fel de uși,
Într-o utopică societate.
O să pornesc desculț, precum Brâncuși,
S-o iau nebun, pe unde îmi abate.
Și dacă lumea, e această realitate,
Precum aud că alții o tot spun,
Singurătate-mi e sinceritate,
Și vreau să cred, mai bine, că-s nebun.
vezi mai multe poezii de: Cristian Andronic
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
!
și: Bune cele nebune,
nu m-am răbdat!
narcispurice
vineri, 12 martie 2021
@Autor
-n-ai grijă, se grijesc să te ...
... prin toate : mijloace!
Bune, cele
ntp
narcispurice
vineri, 12 martie 2021