Motto: "Tu ai un fel de paradis al tău"
Cândva, cu ochii închiși, te văzusem icoană
sau te voisem icoană, nu știu exact.
De-atunci, albastrul s-a scorojit,
auriul s-a șters,
stacojiul s-a scurs în vinul aghesmei
din care mi te-am băut,
să îmi umplu pustiul tăcerii.
Înspăimântată,-am crezut c-am fost prea avară,
că prea ți-am tânjit adâncul privirii prin preajmă
și m-am pierdut în neagra lui tristețe,
în cernita lui lumină visătoare.
Acum eu nu știu
dacă această năvală de ape din mâinile tale
e-o ninsoare topită de proprii mei ochi
sau daca-i icoană ce plânge pe sufletul meu.
Câtă nesiguranță într-un bob de paradis!
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.