I
Nu am nimic. Al meu nu este totuna cu mine.
Numai însumi există,
iar eu nu pot să am decât ceea ce există.
Până și despre trup zic
că este al meu;
până și despre suflet
zic că este al meu
deci ele nu sunt totuna cu mine
deci ele nu există,
Numai însumi există.
Nu-l pot avea decât pe însumi
într-adevăr.
II
îmi plac ceasurile
pentru că ele măsoară ceea ce nu este;
sunt nebun după ceasuri
pentru că ele sunt nebune. Ele sunt ghilotine
ale gâtului neființei,
dacă neființa ar avea un gât de neființă.
îmi plac ceasurile,
sunt nebun după ceasuri,
pentru că sunt mici și mari,
groase și subțiri,
cu sunet cristalin
sau cu sunet de tinichea,
în numele a ceva
care nu este.
îmi plac ceasurile pentru că sunt disperate fără pricină.
III
Nu pot să am nimic.
Tot ceea ce nu este însumi nu există.
Din infinitul de însumi
și însumi și însumi
eu sunt unul dintre acei însumi. între primul însumi
și celălalt
pun un ceas de buzunar
ca o falsă distanță;
între celălalt însumi
și celălalt însumi
pun un ceas de mână
ca o stafie. Pun în genere
ceasuri groase cu clopot,
ceasuri cu cuc, pendule,
clepsidre sau pur și simplu
cadrane solare,
în speranța absurdă
că soarele ar fi
unul dintre acei însumi,
unul dintre acei însumi.
IV
Nu pot să am nimic.
Tot ceea ce am și nu este însumi
devine ceas între însumi și însumi.
Nu pot să am decât ceea ce au toți,
acel ceva pe care l-ar avea toți
absolut toți -
stelele când devin însumi,
copacii când sunt însumi, pietrele
când sunt însumi; restul
e o mașinărie de ceas. O, nu pot avea nimic
decât un ceva pe care-l au toți,
dacă însumi ar avea ceva,
dacă însumi, însumi ar avea ceva,
dacă însumi, însumi, însumi
ar avea ceva.
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.