Mă aminteam născut de altă mamă,
de altă frunză desfrunzită mă umbream
şi înnegream roşia rană
cu gingăşia unui ram
de care nu s-a spânzurat
mai niciodată vreun soldat
şi s-a lăsat prelungă şi-n neştire
umbra mea lungă, cine-o ştie?
care la rândul ei căzu
pe nu ştiu ce
pe nu ştiu cum
mai peste câmp
mai peste drum
mai pe sub roţi
mai peste dealuri...
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu