Autoportret (II) - Nichita Stănescu
Adăugat de: Gerra Orivera

Mă ustură tot trupul
cum pe stelele singure razele lor,
sunt prieten eu intim cu lupul
şi cu străfundul peştilor.
Mă doare timpul care-l trec cu viaţa mea,
cu o durere sfântă
a mamelor ce nasc urlând
copii ce încă nu cuvântă.
Şi totuşi eu sunt foarte fericit
şi nu vă spun de ce,
din nou zâmbesc spre infinit,
din nou surâd spre nu ştiu ce,
am ramă şi am monalizărie,
mi-e timpul tot de aur şi în cheltuire.



vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.