Sta și bea între gânduri vii,
la un chef sub frunze joase
Rădăcini încolăcite
oasele-i legau de oase.
Rezemat stătea-ntr-un cot
de râu nesecat și rece
Un țipar i-era sprânceană
degete, țipari vreo zece.
Cu o mână sprijinită
pe-un căpăstru de cometă,
se lăsa să facă parte
chiar el însuși din planetă
Sta și bea, izvor invers
cerurile câte șapte,
îmbrăcat în iarbă verde
și încins la brâu c-un șarpe.
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.