O brățara de gheață, pe brațul prelung
străveziu, al viscolului iute,
aș pune-n serile când el, dansând,
o clipă îmi atinge cu degetele cornute
umărul drept.
Ar trebui să fie o brățară sculptată
imaginind primăvara venind, pe fiecare placă,
sticlind o dată, și de două ori izbucnind
în aerul rece.
Ar trebui să fie o brățară din gheață căpruie
a ochilor de căprioară deschiși,
în care străluce izvorul, și ești și nu e
deodată-absorbit în iriși
și-n vedenii.
O brățară de gheață, pe brațul prelung
al viscolului, răsucindu-se-n dansuri aș
pune-n serile tăioase și coborând brațul
lui s-ar răsuci în balansuri de primăvară.
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.