Tristul psihic iar umblă nebun
Notoriu și galben la față,
Iubește pământul străbun
Și groapa ce râde de viață
Târziu, și luna se-ascunde-ntre nori,
Haite de lupi în păduri se adună
Delirul începe. Drumul cu flori
Eu îl visez între Pământ și Lună !
Încete mișcări ale tristelor pleoape
Imagini pierdute pe-ntinsele văi
Credințe, speranțe ,luate de ape
Și vise uitate prin colțuri de-odăi
E noapte și iar tristețea coboară
Răspunde din nou chemărilor mele
Nu stelele ard, nu vulturi zboară,
Ci nebunia mea cu aripile grele !
E nebunia clipei tăcută și eternă
E plânsul meu, și poate nu numai
E-adevărat că moartea e internă ?
Că va fi iad ca să urmeze rai ?
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.