Mai am un gând
pentru un fir de iarbă verde,
curândul din curând
când mă va pierde,
în răsucire-naltă
în care orice stea
e un burghiu în zidul,
al cerurilor mele.
Pun şeaua peste tei
şi zic:
înapoi cât mai iute, haidem
către centrul de foc şi fier
al pământului.
Dii, teiule,
dii!
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu