Câtă istorie și ce trecut
poate să aibă chipul subțire
pe care-l aveai când mi-ai părut
că te beam, otrăvire.
Câtă răcoare și ce somnolență
și cum îmi părea
a inimii mele roșcată regență
pe inima ta.
Fluierau frunzele ochilor reci
o vedere măreață
oho, am fi fost de-am fi fost regi de regi
întronați pe tronuri de gheață.
și acum
lasă-mă.
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.