Tu eșți atât de obosit încât
de peste tâmpla ta reci zale
mult zuruind decad urât
spre gura dumitale.
O tu ți-ai pus armură sus.
De ce tocmai pe chip?
De ce zâmbind, de ce sedus
și aur și nisip?
Ce-aveai să spui de mult ai zis
Azi, nu se înțelege
că trupul tău frumos ucis
ne este nouă lege.
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.