La Austerlitz pe câmp prin arătură,
în vara cea de praf, sub ceruri arse,
de lângă glezna stângă în căldură
cu-aripile-năuntru și întoarse,
țâșni în sus strigând un cântec rece
ca fulgul de zăpadă pe un geam
o ciocârlie
adăugată simultan
cercând în aer să se-nece.
O, aerul la
Austerlitz, ca apa
de gros, ascunde-n el vedenii.
Mai sus de aer se respiră-aicea
tulpină razelor de mirodenii.
Să fii deasupra și să-noți
la locul unde vidul se-ntrerupe,
în valurile aerului dacă poți
sau agățat de niște foarte-nalte plute,
cum ciocârlia de la
Austerlitz
să ieși din aer în lumina
pe care s-o respiri cu ochii toți
Da, ochii gândurile sunt
lângă pământ, departe de pământ.
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.