Las, deci, mai asurzit de iarbă
și mai păscut de cai fantastici
decât am fost să fiu vreodată,
silabele cu pași elastici.
Tras la rindea de râsul fraged
al unor nevăzuți copii
smulgând durerea pân-la răget
a nervilor întinși și vii.
Las, deci, o stare atacată
din toate părțile și-ntr-una,
de zid, de muscă înțărcată
de mirosul ce-l are luna.
Și de nerușinarea sfântă
a pulpei de femeie goală,
de foame, de gunoi, de trântă
cu unghi, cu dreaptă, cu spirală.
Las totul deci să fie-n sine
ca gălbenușul dintr-un ou
la mijloc stând și cu asprime,
de tot ce este vechi și nou.
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.