Pricina ființării noastre, - ¬
și pricina ființării mele
tot una sunt.
A treia ninsoare din iarnă
numai pe al treilea îl ninge
Cu ce mână atingi
și ce mână pui
pe floarea albă de zăpadă ? !
Poți tu să îmbrățișezi un fulg
și ai tu putere rece să săruți zăpada ?
Ah, legile fixe
ca și cum am trăi un timp oprit.
Îmi scot cămașa și-mi mân capra
Lână albă a cuvintelor
de pe limbă mi-o tund cu foarfecele de iarbă.
Clatin mâna întinsă în fala stelei fixe
doar, doar voi întrerupe lumina.
Am început de la o vreme să imit natura.
Un grec în trecere prin inima mea mi-a zis :
misterios este numai ceea ce există,
iar logic este numai cea ce nu este.
A treia oară ninge în dimineața acestui an.
Pun mâna pe zăpadă și se stinge,
și creierul liber mi-l pun
în dorința de os de floare de zăpadă
spre apărare de cald.
Orice gest e mai frumos decât o statuie,
orice gând de alb
duce în brațe un fulg uriaș de zăpadă.
Și dacă auzul s-a pierdut într-un lătrat de câini,
și dacă vederea s-a oprit în steaua Venus,
și dacă codrii negri bat în geam,
și dacă mi-ești departe,
ningi tu, ningi tu, ningi tu
Și dacă un cuvânt copil
se cere din cuvinte,
Și dacă un albastru cer
se scurge din morminte
și se preface și se duce
spre deltele mai șușe,
mai smulse,
mai foarte alte animale,
mai foarte alte plante.
Și dacă legea stelei fixe oprește cu ființa ei
saltul de doi, zvârlit spre trei
al unui unu.
Potop îndepărtat și surd de om rupt,
Ce rece este, și măreț
și cât de singur este și geometric.
A trecut un pers prin inima mea
și n-am de gând să vă spun ce i-am spus.
Atâta doar că sunt din ce în ce mai greu și mai greoi,
cum grea greoaie este turma peste oi
și raza de la stele peste noi,
Mai pierde-te, mai pierde-te,
mai du-te-te, mai du-te-te
mai ninge-te, mai ninge-te
și mai răcește-te.
Dar a trecut un cal prin mine,
eu am trecut printr-un stejar,
stejarul a trecut prin secundă
aceasta.
Lerui ler, pierdeți, pierdeți
ca să vă rămâneți
Lerui ler, pierde-m-aș pierde
ca să-mi rămână singurătatea mie.
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu