Fluviu străveziu, legănându-și sorii,
și-a trecut ecoul prin sufletul meu
fulgerul de-atunci al
Aurorii,
iluminându-mă mereu.
Drum iscat din lume, cu piscul
bătu în lună,
o, auzi-i cum sună
de glas omenesc și de marmură, discul.
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.