Îmi întind amândouă pălmile, în fiecare mână țin un măr.
Unul e pământul, altul e luna.
Astfel vin în fața voastră și-n
limba sentimentelor istoria acestui secol v-o înfățișez.
Acum,
mă-nconjur de privirile voastre
și-n brațe le iau
ca pe un snop
și fața mi-o lipesc de ele
cu ochii deschiși.
Astfel dansez un dans bărbătesc.
Din strictul prezent
îmi iau ritmurile, din răsăritul
neobosit de zilnic
al soarelui
îmi iau roșul,
acel roșu vertical al luminii,
roșu, roșu vertical,
cascadă, pantă de deal,
săltând din oul secundei
ovalul de ou,
și înfățișat nouă
ca un ecou
pe care sfera-l întinde
oricând și oriunde
naștere, zestre
a lui
A FI schimbându-se în
ESTE.
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.