Estoy matando en silencio,
las seres resistentes de la melancolia.
A los lobos primeros, después el espiritu
azulado,
a los hurones, después los jabalis
y los linces.
lentamente, los arranco
del maxilar de la fantasía.
Sin dientes, los huesos parecen mucho más suaves.
Estoy matando en silencio y cada vez,
el cielo a mi alrededor se ilumina.
Entonces tomo el arado
y lo clavo profundamente a través de la tierra.
Después de mí, el sol
cubierto de trigo y maíz
está saliendo.
Sus rayos
son de maiz y de trigo
Los oigo derramarse detrás de mí
sobre la llanura arada.
Al pământului
Stau şi ucid în linişte,
fiinţele rezistente ale melancoliei
Pe lupi mai întîi, apoi duhul
albastru,
pe jderi mai întîi, apoi mistreţii
şi râșii.
îi smulg încet
din maxilarul închipuirii.
Fără dinţi, oasele par mult mai blânde.
Stau şi ucid în linişte şi din ce în ce,
cerul din jurul meu se iluminează
Iau apoi plugul
şi-l înfig adînc în pământ.
înapoia mea răsare
acoperit de grâu şi de porumb
soarele.
Razele lui
sunt de grâu şi de porumb
Le aud revărsându-se-napoia mea
pe câmpia arată.
Translator: Gabriel Cristea
see more poems written by: Nichita Stănescu
