Deci voi sta cu botul, cotul,
totul prins într-un cârlig de cerul
gurii smuls din aerul infect,
pilotul vidului și al făpturii.
Vai, voi sfârâi pe o tingire
și sărat voi fi cu iuți meteoriți,
hrană pentru altă-naltă fire
de flămânzi în foamea mea veniți.
Când zeul mă-nghite,
zeul încă viu
prăbușit în burta-i ca-n fântână,
parte chiar din carne-i
am să-i fiu damf și,
chiar idee, o fărâmă.
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu