Deodata am auzit ploaia venind.
De sus, cind vopseam balustrada, am auzit-o!
Blocuri de tacere azvirlea inainte-i,
pe-acoperise.
Deodata am auzit ploaia venind
ca o turma de gazele in goana,
pe acoperise.
inaintea ei alerga tacerea
cu torte de praf.
Deodata am auzit ploaia venind.
De aceea mi-am smuls camasa
aratindu-mi bulgarii lucitori ai umerilor
spre marele oras, strigindu-i:
iute, batrine,
sa ne prinda si pe noi
o trimba de racoare - si-apoi,
mai departe!
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.