Desigur, ea e o brățară purtată la mină de
un zeu ea e mai liniștită spre seară
deși e neliniștită mereu. Ea lucește toată în luna
când zeul își ridică brațul zâmbind,
o lebădă brună
cu plisc de argint
Zeul e invizibil.
Nu se vede decât ea la glezna mâinii lui,
bătând în cerul negru și verde
vederea mea ca un cui.
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.