Ea era lacrima cea plânsă de durere
de o femeie în naștere
și lapte de la ea îmi era
pe când ființa mi se alăptă
Să pun o mână peste ea, se rupe-n două
de-o văd, se umple iarba doar cu rouă
iar dac-o prind de șold și o sărut
se-ncepe lumea de la început
cu cai cu boi și și cu draci
cu îngeri ierburi și copaci.
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu