În desimea mea înceată
ți-ai lăsat numai o pleată
iară toate pletele
să le guste stelele
în somnul cel agitat
doar o geană ți-ai lăsat
tu ți-ai pus sprâncenele
pe toate poienile
iar de sărutat nici vorbă
tu la verb nu ai vreo vorbă
vine timpul să absoarbă
pe-mpărat cu tot cu roaba
Să lăsăm noi tronul gol? te întreb cu vers domol
sau să-l ungem cu pelin
căci iar musafirii vin
pe la noi în zestrea noastră
pasăre măiastră.
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.