Pe strada asta au lucrat oameni.
O știu după mirosul prietenos
de asfalt, după lătrăturile mirate
ale crinilor.
Vezi,
și eu am avut un vis.
Vroiam foarte mult să mă desprind,
să mă arcuiesc, să fac un salt.
Cel mai greu mi-era primul pas!
Mă și durea puțin glezna piciorului drept din pricina asta.
Frânghia gravitației
mă trăgea imediat înapoi.
Vezi,
nici nu-mi închipuiam că am s-o tai.
Mă gândeam foarte mult
și poate că păream câteodată chiar caraghios,
cum țopăiam într-un picior.
Pe strada asta au lucrat oameni.
Am știut-o de la mare depărtare după mirosul prietenos al asfaltului.
Tu treceai pe sub platani, parcă dând la o parte cu mână
fâșiile strălucitoare pe care luna le strecura printre frunze, până jos.
De-aceea te-am ajuns din urmă, împodobind tăcerea dintre noi cu vorbe întâmplătoare, curios să-ți zăresc arcul surâsului.
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.