Pământul îl scurm amețit,
Bastardele stări de beție,
Doar timpul privește-mpietrit
Și uită că trebe să vie !
Clipiri ale sorții se-ndoaie
Se-ndoaie sub greul abis
În noapte, în neguri, în ploaie,
În spațiu, în aer, în vis. Și vântul suflă nebun
Pe dealuri de fum și de lavă,
Când groaznice fete se-adun'
Și fac din pământ o epavă.
Plăpând un albastru coșciug se despoaie
În sângele vremii ce-a fost.
Târziu un ropot de ploaie
Își caută-n lume un rost.
Desculț , cu ceas defazat
Aștept să m-ajungă uitarea
Aștept ca de moarte luat,
Să scap și să uit degradarea !
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.