Numai o idee rece
se cuprinde de cârcei,
numai șapte, opt și zece
n-are urmă-n ochii mei.
E privirea dinlăuntru
gălbinoasă ca și untul
și grețoasă cum e zborul
care l-ar zbura dihorul
și-mpuțită de mirosuri
coronată de miresme
de reci oase și de osuri
alergate mult în glezne.
Noi nu suntem. Ce arvună
și ce stare mult prea bună
de a fi soi de mâncare
la un bot căscat, de zare.
Vine împăratul însă
și lasă mâncarea planșă.
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.