Treceam des
Și prin grădină
Florile mă linișteau
Și pașii mei călcau
Grădina mea însingurată
Și Dumnezeu știa
Îmi cunoștea tristețea
Apoi
Am vrut să duc pe cineva
Să-i dau o floare din grădină
Să râd, și bucuria ei
Dar lanțuri
Credeam că e grădina mea
Și-i poartă zăvorâtă
Altundeva eu nu am flori
Și stau afară
Și aștept
Că poate va-nflori din nou
Nu-i doar a mea
Nu-s doar al meu
Și care ochi vor alunga singurătatea
Din grădină ?
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.