Din când în când în loc de firul ierbii
răsare câte un idol subțire și verde
Caii îi ocolesc cu mirare și ale furnicilor cete
Ei sticlesc noaptea ca un tăiș
amenințând stelele, luna
Caii fug spre râu, în prundiș
Furnicile nu se mai văd, nici una
Ei sunt iarba unui cal nenăscut
Ei vor fi păscuți numai în viitor
Eu i-am văzut, da,
i-am văzut dar m-am retras din fața lor.
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.