Decembrie acoperiș al anului din urmă și
temelia proaspătului an cer de zăpezi
sclipind peste semințe străfund sticlos de lac aerian
Cristalizează orele pe placa transparentă
a mișcătoarelor priviri spre viitor
și fiecare oră, chipul țării
îl ține-n ea ca albul - albul orbitor
Dințate roți - orașele-s cuplate cu câte-o stea
și zilele ovale spre primăvară mișcă cerul
iernii pe osii mari de fum de la furnale,
Decembrie, cu aer pur, cu cetini semințe
împlinite germinând un orizont din ce în ce
mai larg în juru-i stârnește inima pulsând.
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.