O, și voiam să spun totul, tuturor.
Nu lăsăm nici o umbră nedestăinuită.
Verdele, de-ar fi trecut pe lângă firul
ierburilor,
mi-ar fi căzut din mâini piatra secundei
plesnită. Voiam să-ți spun, îți spuneam imediat
orice, totul. Aș fi murit de-aș fi lăsat
nevăzută, neauzită
o singură desfrunzire de aer trăită. Mersul.
Zborul. înotul.
În nerăbdarea mea cea mare,
merele verzi le dădeam cu vedere, cu auz
- marea nemișcătoare,
-cu eternitate - ceea ce piere.
chiar trupul meu de-atunci,
rezemându-se pe fluturătorul aer al acestui pământ
cutremurându-se, îndepărtându-se,
schimbându-se trecea neliniștit în gând.
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.