Stadion gol, bănci strâmbe de acră lumină, învelite-n ploaie.
Un fotbalist pare viu, stând întins pe alee
Dintr-o mânecă a tricoului,
un șir de melci alunecă-n iarba cenușie.
O roată cu mânere
plutește-nclinată peste vârfuri frunzoase
Un alt fotbalist pare viu,
încolăcit în jurul unei mingi
ca inelul unui
Saturn
Dar, cine să izbească-n minge,
s-o ridice cu inel cu tot, deasupra ploii?
Va trebui să aducem găleți cu var și mult,
foarte mult praf de cretă
Dar până atunci se înnoptează,
sala de dușuri s-a ridicat la cer.
Echipa adversă nu se mai vede
O singură gheață, aproape nouă,
cu crampoanele-n sus:
s-ar putea bea din ea, câte ceva,
dar gurile cu dinți albi, însetate,
nu se mai văd din pricina
întunericului.
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.