Blana jupuită dintr-o vânătoare
pentru pasul tău aerian,
în decorativ ce doare
eu ți-am fost doamna mai an.
Tu aveai un soț subțire
lung ca frânghia întinsă
de din care o oștire
peste plai căzuse ninsă.
Tu aveai un ochi mult verde
și-o tăcere, ce tăcere ...
Se adună și se pierde
cifra mea cea mai muiere.
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.