La ultimul etaj - Nichita Stănescu
Adăugat de: mustang

Ea stă singură acum la ultimul etaj,
mirosul ei suav pîlpîie,
oraşul se îndepărtează - înhămat la cîini
vagabonzi şi flămînzi
Să punem pîine pentru vrăbii
şi trupurile noastre uscate şi fărămiţate
să le punem
pentru pliscurile de argint şi flămînde
ale zeilor nevorbitori
Mai multă milă pentru stelele care răsar,
mai multă compasiune pentru raza
de la lună,
mai mult frig pentru pietrele îngheţate
şi mie,
mie, pentru mine, - mai mult aer.
Mă sufoc; mai mult aer!



vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.