Ca o veste grabnică s-a spart geamul
prin care privirea mea trecea –
cu ochii goi văzînd un cerb, văzînd elanul
vederea mi se-nsîngera.
De uluire că sînt animale, că sînt plante,
viața mea se micșora
cînd celelalte, celelalte
nu fură cum ființa mea.
De ce ne-ai fost făcut, tu, Doamne,
atît de mulți și împărțiți
în primăveri și veri si toamne
și în felahi si în hitiți?
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.