Broaștele stau la intrarea lacului.
E nevoie de vameși la intrare-n alte spații.
Eu îmi las pământul.
Că să mă pot răsfrânge alerg cu capul
în ierburi și cu picioarele pe cer.
Mă uit la imaginea mea de pe mal,
apoi mă cufund între peștii de diferite nații.
Găsesc o cheie de fier lângă o piatră cafenie,
dar nu trec mai departe.
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.