Când la începutul iernii, crivățul întinde
gâtul lui nesfârșit cu cap de stea
și cu trupul dincolo de munți, în morminte
Presimt cum trece prin el o respirare
de rază însingurată, polară
Cu colți de gheață împing, în disperare,
din sânul Ursei, pruncul, în afară.
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.