Las să plece damful cel al respirării
și scuipatul clipei și ding-dangul orei
întocmit să-mi sape fiecare
gaură de somn plutindei, aurorei
Poate că se mai și dezaxează
sfera asta împuțită, viermuită,
care înlăuntrul său se înnoptează
cu reci păsări, da, iubita!...
Să împingem sfera, să împingem
tot de sus în jos preaalbul
fulg al inimii pe care-l ningem
în căscatul bot ce-l ține calul
Deci, iha, iha, ei sunt
însetați și fără verde
cal cu om pe el, pământ,
cu pământ cu tot se pierde.
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.