Nu pot să sufăr, suflet mișcător,
femeie care-mi izvorăște din coasta și-n pietre de
melancolie, arzător, cu tâmplă dai,
ca-n inima mea proastă
Pasul tău zvelt din glezna mea
să-l rupi nu pot să sufăr, nu, fără durere
Mi-e sufletul culcat pe colți de lupi.
Devine loc
dungă subțire de tăcere și de sub palma lată-a mea,
umărul tău cu șuierat de tren se
smulge-asurzitor spre-un tunel, spre vid, spre hău,
spre-un chip neinventat, trăind în viitor
Nu pot să sufăr, nu, să treacă între noi reci dorurile
ce le miști doar tu nici întâmplările ca
niște bivoli stinși, greoi, și nici distanțele să treacă.
Nu.
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.