Mănuşa - Nichita Stănescu
Adăugat de: Gerra Orivera

Trage-ţi odată mâna ta lungă, siderală,
din mine, mănuşa ta oloagă,
şi lasă-mi fierăria nervilor de boală
zălog fiinţei să îmi fie neîntreagă

Prea mişc cum mişcă degetul tău lung
mai arătând un adevăr,
din ce în ce mai rupt ajung,
mai capră şi mai măr.

Ci trage-ţi lungă mâna ta,
şi las-o
înfrigurată-n verdele nisip
şi las-o răcită-n vidul negru
şi las-o
până la Canopus
şi lasă-mă, lasă-mă, lasă-mă,
cât timp am umbră
să-ncălzesc o piatră sau
o vale ne-nverzită, sumbră
să-nconjur cu trupul meu
mâna prezentului mereu.

Ieşi din mine, doamne,
nu-mi lua capul sângelui, -
inima -
las-o oarbă, fără ochi, fără vedere
cu un romb într-însa de tăcere.



20 februarie, seara.



vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.