Mersul tău tulburător
ca o amintire a adevărului
se desparte de mine
în această mare piață pustie;
numai eu și miezul nopții
batem din inimă, un timp,
și, după aceea, rămân singur.
Ce tăcere, câtă liniște...
Se-aud
cum cad ouăle copiilor
care devin băieți,
ca o îndepărtată și mirifică
ploaie de meteoriți.
În noaptea asta
se sfârșește copilăria împărțindu-se
în băieți și fete.
În noaptea asta
se sfârșește tinerețea mea, împărțindu-se
în dragoste și speranță.
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.