De ce nu m-aş putea uita înfiorat
la braţul tău suav, când dormi,
atât de bine tu mirositoareo,
cu ochi închişi, enormi.
De ce n-aş crede că vin zeii
călări pe lungi miresme
ca să-şi depună umbra lor
la tine peste glezne...
De ce n-aş crede că exişti
tu ce respiri în unde,
tu singură, văzuto doar cu ochiul
triunghiular, din frunte.
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.