Vai mie, am spus,
de sunt cuvintele doar umbra gurii mele!
Vai mie, am strigat,
în timp ce capul îmi cădea în coșul
cel împletit de rafie, de o țărancă,
și iute retezat
de pudicul călău.
Pe pielea mea, brusc, se făcuse toamnă
și dintre omoplați o aripă de umbră
păscuse iarba ca și cum
cuvintele ar fi o ură.
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.