S-au tocit sandaua, talpa, osul,
drumul, pământul, lava.
E mai mult loc liber, ne putem întinde
în fusul spațiului gol, - orgoliul, slava.
Chiar și aerul și-a tocit vânturile
de penele, și ele tocite.
E mai mult loc liber, ne putem întinde
mai leneș zborurile obosite.
Sufletul s-a tocit de alte suflete,
iar bătăile inimii, nemaiîntâlnind
nici un spațiu care să le răsfrângă
se umflă și explodează, rând pe rând.
Ce lumină slăbită!
Raza joacă-n ea însăși
ca-ntr-o țeavă prea lungă; și sunetul ud
se risipește în cercuri atât de largi, încât cuvintele
cad printre ele și nu se aud.
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.