Mâine, chiar mâine,
nu mai departe decât mâine
când zorii
ridicându-se pe orizont vor vești:
Iată,
aceasta e ziua de mâine!
Noi îi vom spune, -
o, te cunoaștem
ca pe o amintire din copilărie.
Tu ai fost în mijlocul nostru
mereu,
îți știm statura și chiar
toate obiceiurile tale.
Cumva,
îl cunoaștem chiar și pe cel
care urmează să vină după tine, —
îl cunoaștem
ca pe o amintire petrecută în adolescență
Fii bine venit aci,
totul e pregătit să te întâmpine,
casa pe care voiai s-o ridici
e gata înălțată;
nu-ți mai rămâne decât
să-ți alegi
unde, în care încăpere ți-ar plăcea
să locuiești.
Mâine, chiar mâine,
nu mai departe decît mâine
vei spune și tu alături de noi
sau de fiii noștri,
sau de fiii fiilor noștri, -
ca roșul acesta
al existențelor noastre
e roșul vertical,
roșu, roșu vertical,
cascadă, pantă de deal
săltând din oul secundei
ovalul de ou,
și înfățișat nouă
ca un ecou
pe care sfera-l întinde
oricând și oriunde
naștere, zestre
a lui
A fi schimbându-se în
Este.
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.