Vin, nu foarte des, dar vin mai largi,
mai lungi verzui, mai verzi, mai foarte verzi
ca să nu-i prinzi, ca să nu-i pierzi ca să nu-i uiți,
să nu-i ajungi. Vin, da, desigur vin
mai zvelți, mai repezi, rotund și larg în unde
ca să nu-i poți nicicind pătrunde
și nici nicicind să-i lepezi.
Vin, știu eu da, mirări, candori, se-apropie,
se și zăresccu gândul și largul lor,
iar parcurgându-l, ai să-i cunoști și ai să mori,
și-ai să re-nvii și ai să mori de șapte și de paișpe ori.
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.