"Niciodată tatăl meu n-a suportat cu liniște ideea că sunt poet.(...) Om vital și predestinat muncii, el a înțeles că lăutarul trebuie plătit, iar când ești rupt de muncă și înfometat de muzica îi lipești suta cu scuipat pe frunte.(...)Tatăl meu se temuse ca din osul lui s-ar fi putut face o vioara, iar nu din privirea lui o ninsoare. El știe mai bine decât mine ce s-a întâmplat."
(din "Ideea de națiune la romani")
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.