Se rupsese ceva din cuvinte
din argintul răsăritului de stele
ceva din răsăritul și apusul acestei lumi,
ceva din ființă.
Aflasem știri de pe câmp
aflasem știri de pe dealuri,
marea era sălbatică.
cuvintele se înmulțiseră.
Prea multe cuvinte pentru o singură viață
prea multă aurărie
pentru atâta bronz.
Cuvintele explodaseră toate deodată
și căutau martori. Isabela! am urlat la virgină.
Isabela! turlele catedralelor din Spania
sunt umplute până la cruce de tine
care fac
Isabela! am urlat la virgina
locul rugăminților și al rugăciunii
a de venit un pat zămislitor.
Până când și acolo la locul de taină
numit și altar
se împruncea cu pruncii
rubinul, cu o piatră de cleștar.
Făcură explozie toate cuvintele,
dezmăț de incunabule
de vocale, de vocabule
de Santa Maria de la Cruz
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.